Așa erau timpurile.

Câțiva ani în urmă, nimerit într-un sat uitat din centrul Moldovei, am fost nevoit să ascult plictisitoarea autobiografie a unui moșneguț autohton. Plictisitoare până la foametea din ’46. Moșul a mâncat carne de om. A evitat să spună cine a fost prânzul; n-a oferit decât un singur detaliu: borș.

Au fiert borș dintr-un om. Și l-au mâncat.

După asta, a suspinat îndelung și a adăugat: „Așa erau timpurile”.

Așa erau timpurile.

Încerc să îmi închipui un bunic neamț. Nepotu-său se întoarce de la Kindergarten, unde tocmai li s-a povestit despre cel de-ai Doilea Mondial. Nepotul îl întreabă: „Nenea Fritz, matale de ce ai ars evrei pe foc?”

Și mai departe mi-l închipui pe bunel în orice ipostază: cum îi dă o palmă la ceafă nepotului și îl trimite la culcare; sau cum pleacă ochii, rușinat și îl roagă să schimbe tema; sau cum începe a plânge, recunoscând că a făcut greșeala cea mai mare a vieții lui.

Un lucru nu mi-l închipui — cum îi spune nepotului: „așa erau timpurile”.

„Așa erau timpurile” este un leac național. Scuza universală care blochează remușcările și justifică mârșăviile făcute de-a lungul vieții.

Timpurile sunt întotdeauna la fel. Timpurile pot deveni mai tensionate, mai grele, mai strașnice — din cauza unei armate imense de executanți, la care „așa sunt timpurile”.

Stalin ar fi fost un clown fără de zecile de milioane de turnători, trădători și milițieni care, pentru că „așa erau timpurile” turnau, trădau, arestau și împușcau. Pe bunicul tău, pe fratele străbunicului tău, pe tatăl tău — nu i-a deportat Stalin. I-au deportat vecinii, frații, verișorii sau chiar feciorii lor. Scriind anonimce. Pentru că „așa erau timpurile”, pentru că „aveau familie, aveau copii de hrănit și de crescut”.

Pilonii celor mai odioase regimuri sunt oamenii care au familie de hrănit și de crescut și pentru care timpurile în care trăiesc sunt „așa”. Hrana familiei și crescutul copiilor, cu vremea, se extind în moft: crescutul copiilor poate însemna odihnă la „Artek” sau odihnă pe Maldive, școală la MGIMO sau școală la Londra, o Volgă la scară sau un Lexus la vilă.

Toate, cu prețul turnării, trădării și umilirii altor oameni (care au și ei, ca să vezi, copii de crescut). Toate, cu o singură scuză: AȘA SUNT TIMPURILE.

Câți aprinși patrioți și mari unioniști din politica noastră se pot lăuda că nu au fost membri de partid, că nu au strălucit la întruniri komsomoliste, că nu au turnat la KGB?  Pe fruntea lor scrie același lucru: „așa erau timpurile”.

Așa erau timpurile când plângeau în ’53 că li s-a dus tătuca în neant, așa erau timpurile când jurau credință lui Lenin, așa erau timpurile când și-au turnat primul coleg de facultate, pentru o cameră mai bună la cămin, sau ca să-și pârlească burta sub gingașul cer al Yaltei. Așa erau timpurile când l-au acuzat unanim pe tătuca, așa erau timpurile când cădea Soiuzul, așa erau timpurile când semnau Declarația de Independență, așa erau timpurile pe vremea Frontului Popular și tot așa erau timpurile pe vremea comuniștilor, așa sunt timpurile și acum. Ei trăiesc timpuri grele, timpuri „așa”.

Așa sunt timpurile.

Mulți dintre ei vor fi, sper, întrebați de nepoți: „Bunelu’, doamna învățătoare ne-a spus azi la lecție că ai fost o mizerie. De ce?”

Pentru că. Pentru că ții minte când te-am trimis la tabără în Crimeea? Pentru că ții minte când te-am aranjat la Minister? Pentru că ții minte că erai îndrăgostit de o fată și eu i-am trimis iubitul la armată?

Pentru că ții minte când ți-am luat de ziua ta adidașii pe care îi vroiai așa de tare? Ghetele ți le-am cumpărat din banii pe care-i luam, turnând zoi pe blog. 50 de Euro postarea. Și vomitând la televizor, cu 100 Euro apariția.

Din zoaie și borâtură ți-am împletit adidașii, scumpul meu. Așa erau timpurile.

Așa.

Mii de moldoveni trăiesc, aici și acum, „așa timpuri”. Jurnaliști cumpărați și fără coaie, turnând zoi în capul oricui, fără sfială. Funcționari corupți și mincinoși. Onegiști, luptători pentru Drepturile Omului, care se bucură când Drepturile Omului sunt încălcate. Judecători orbi, gata să distrugă vieți omenești, pentru niște bani. Și canibali.

Dacă peste mulți-mulți ani, nepoții vă vor întreba: „bunele, de ce ai făcut asta, asta și asta?” și dacă unicul răspuns de care veți fi în stare, suspinând adânc, va fi: „așa erau timpurile”, fiți siguri de un lucru — ați fost o mizerie.

P. S.

Un lucru, apropo, mă depășește. Dorin Chirtoacă, nepriceput primar, dar priceput, tânăr și foarte simpatic politician — el cum îi rabdă pe colegii lui de partid, care trăiau și trăiesc „așa timpuri”? Ce îi va răspunde Ghimpu la întrebarea: „unchiule, cum rămâne cu demnitatea, cu idealurile, cu visele?” 

Un singur lucru: „așa-s timpurile Dorinele. Na-ți un Mercedes, du’  ș-te cătăie.” Și poate ar adăuga: „Eminescu să ne judece”. Conștient că de 124 de ani încoace, Eminescu n-are cum judeca. 

„Așa au fost timpurile”. Galerie foto.

  http://posmotrel.eu/

30 de lucruri pe care sa le faci anul asta

Pe la jumatatea saptamanii implinesc o varsta frumoasa. In fine..asa ziceam toti cand o luam in sus  Pana la urma fiecare varsta e frumoasa in felul ei. Am facut o lista cu lucruri frumoase pe 2014…ceea ce va doresc si voua.

Sa mergi la un festival de muzica de afara. Werchter…de exemplu.
Sa inalti un zmeu dupa ce ai vazut The Kite Runner.
Sa mergi la Amsterdam.
Sa gusti un fel de mancare pe care nu l-ai gustat niciodata.
Sa donezi sange sau sa cumperi actiuni la Bursa de fericire.
Sa inveti sa inoti.
Sa pleci un weekend undeva afara si sa nu folosesti internetul si telefonul mobil.
Sa plantezi un copac.
Sa iti faci propria afacere – daca se poate una de familie
Sa inveti sa dansezi tango.
Sa faci cate o poza frumoasa in fiecare zi a lui 2014
Sa citesti cat mai multe carti si sa iti faci o biblioteca cat mai mare.
Sa iti suni parintii mai des.
Sa te trezesti mai devreme in fiecare zi.
Sa vezi toate filmele despre care ai auzit lucruri bune dar pe care pana acum nu le-ai vazut.
Sa mergi mult mai mult pe jos si sa faci cat mai multa miscare.
Sa te impaci cu cat mai multi oameni cu care ai intrat la un moment dat in conflict.
Sa pleci din tara in calatorii de 5-6 ori pe an.
Sa pleci intr-o vacanta si sa iti iei un aparat foto si un film de 36 de pozitii iar cand ajungi in tara sa duci filmul la developat si sa pui pozele inntr-un album.
Sa iti petreci mai mult timp in viata reala decat in cea virtuala.
Sa donezi sange.
Sa te vezi cu cat mai multi oameni cu care nu te-ai mai vazut de multa vreme.
Sa dormi sub cerul liber intr-o noapte calda de vara.
Sa mergi o zi intreaga intr-un parc de distractii si sa incerci toate masinutele de acolo.
Sa faci un scurt metraj cu iPhone-ul sau cu ce telefon ai.
Sa faci cel putin o fapta buna pe saptamana.
Sa inveti o limba straina.
Sa mergi la toate teatrele din Bucuresti si sa vezi cel putin o piesa la fiecare.
Sa iti invingi cel putin o teama. Daca ai teama de inaltime…sa sari cu parasuta.
Sa mergi cu iubita/iubitul la Frankfurt si acolo (pe aeroport) sa iti gasesti o vacanta last minute.

http://www.bloguluotrava.ro/

Imaginea perfecta a unei relatii complete si autentice

Cu totii ne intrebam cum sta treaba cu relatia. Care sunt lucrurile care conteaza? Daca exista o definitie perfecta a unei relatii fix aceasta este. Am gasit aceasta definitie la o amica…pe Facebook.

“Sa ai incredere in celalalt…sa te deschizi in totalitate si sa te abandonezi complet in bratele lui cu siguranta si daruire…sa va lasat apoi purtati de iubire in iubire cu iubire…impreuna… Aceasta este imaginea perfecta a unei relatii complete si autentice.”

Si ca tot se implinesc 164 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu…am gasit niste versuri care mi-au placut foarte mult si o bucata dintr-o scrisoare trimisa de Eminescu iubitei sale, Veronica Micle.

“Doua inimi cand se-mbina, 

Cand cufund pe tu cu eu, 

E lumina din lumina, 

Dumnezeu din Dumnezeu”

Corespondenta Mihai Eminescu – Veronica Micle (XV) – ultima scrisoare. (fragment)

“(…) Nu risipi partea cea mai buna a vietii si a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic sa-ti ridice praful urmelor si crede-ma odata in viata cand iti spun marele adevar, ca cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfa a instinctelor sale fiziologice impreunate c-o idee fixa. dar cand un asemenea om ca mine va cerceta cenusa din inima lui, va vedea ca nu exista inca nici o scantee, ca totul e uscat si mort, ca n-are la ce trai, ca taraie in zadar o existenta care nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu sper nimic si mi-e moraliceste frig ca unui batran de 80 de ani. Dta traiesti si eu sunt ucis – ce raport poate fi intre noi?

De aceea lasa amaraciunea de-o parte, bucura-te de-o viata care va fi frumoasa inca, pentru ca ai devenit o femeie demna, pentru ca astazi esti ceea ce ar fi trebuit să fii totdeuna dupa dispozitiile Dtale generoase si dupa spiritul de adevar pe care-l ai. Parerea de rau de a-ti fi cauzat Dtale dureri e singura parere de rau pe care-o am… Te rog iarta-mi-le cu atat mai mult cu cat mai mult cu cat eu n-am nimic de iertat, cu atat mai mult cu cat de la Dta n-am vazut decat bine.”

Foto: Elisabeth Toll

Sursa: http://www.bloguluotrava.ro/imaginea-perfecta-a-unei-relatii-complete-si-autentice/#more-5880

"Cântec femeiesc" de Adrian Păunescu

Această poezie spune tot destinul femeiesc, citeşte şi preţuieşte ce ai lângă tine.